Aquatim a finalizat recent contractul de lucrări din cadrul Proiectului „Extindere rețea canalizare pe Calea Șagului, etapa III-A, tronson cuprins între Calea Chișodei și sens giratoriu centre comerciale - Municipiul Timișoara”, finanțat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
Contractul CL 1 PNRR, având aceeași denumire ca și proiectul, a avut o valoare de 2.318.506,54 lei, fără TVA. Lucrările au vizat extinderea rețelei de canalizare pe o lungime totală de peste 990 m, realizarea a 32 de cămine de vizitare, instalarea a 3 guri de scurgere, precum și montarea unui SPAU (Stație de Pompare a Apei Uzate). De asemenea, proiectul a inclus execuția unei conducte de refulare cu o lungime de 114 m, necesară pentru asigurarea funcționării eficiente a sistemului de canalizare în zona deservită. Implementarea acestor lucrări contribuie la îmbunătățirea infrastructurii de apă uzată și la creșterea calității serviciilor oferite comunității.
Proiectele abordate de Aquatim fac parte din Pilonul I Tranziție verde, Componenta C1: Managementul apei al PNRR și au ca obiectiv asigurarea sustenabilă a apei pentru un viitor sigur al populației, mediului și economiei.
Prin intermediul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă se urmărește consolidarea cadrului de reglementare pentru managementul sustenabil al sectorului de apă și apă uzată și accelerarea accesului populației la servicii de calitate conform directivelor europene. De asemenea, se dorește creșterea gradului de acces al populației, în special din zonele rurale, la un serviciu public de apă și canalizare conform cu cerințele Directivelor europene și accesibil tuturor categoriilor sociale. Totodată, în timp, se dorește îmbunătățirea igienei, sănătății și bunăstării la nivelul comunităților/gospodăriilor beneficiare.